TP-LINK intră pe noi segmente de piață: prize inteligente și boxe portabile

21 aprilie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

• Priza inteligentă HS110 permite controlul de la distanță și monitorizarea consumului de energie
• Boxa portabilă cu Bluetooth Groovi Ripple asigură o autonomie de 4 ore
• Un nou dispozitiv din gama MiFi: routerul portabil LTE Wi-Fi M7300

TP-LINK, lider global în inovarea de soluții de rețea pentru utilizatori casnici și întreprinderi mici și mijlocii, își extinde portofoliul de produse disponibile pe piața din România cu dispozitive pentru locuințe inteligente cum este cazul prizei cu Wi-Fi HS110, produse audio – boxa portabilă cu Bluetooth Groovi Ripple și routerul 4G LTE Wi-Fi avansat – M7300.

Priza inteligentă HS110 poate fi controlată de la distanță cu ajutorul smartphone-ului, prin aplicația Kasa. Astfel, orice dispozitiv electric sau electronic conectat la priza electrică inteligentă poate fi pornit/oprit în timp real sau la anumite ore prin funcția de programare. Cu cu ajutorul modului ”away”, priza inteligentă poate fi setată să pornească și să oprească dispozitivele conectate, în timp ce utilizatorul este plecat, dând astfel impresia ca locuința este ocupată, prevenind astfel eventualele spargeri. Totodată, permite monitorizarea consumului de energie și optimizarea acestuia prin faptul că oferă informații detaliate legate de intervalele în care au fost dispozitivele conectate în priza inteligentă și cât a consumat fiecare. Nu în ultimul rând, dispozitivul este compatibil cu Amazon Echo, aplicație ce permite controlul vocal al dispozitivului. Priza este disponibilă în magazine la prețul recomandat de 149 de lei (TVA inclus).

Boxă portabilă cu autonomie de 4 ore
TP-LINK anunță, de asemenea, disponibilitatea primei boxe audio portabile din portofoliul său – Groovi Ripple, cu o putere de 4W și tehnologie RealSound, pentru redarea fidelă a sunetului. Boxa are un acumulator Li-Ion cu o capacitate de 750mAh ce asigură o autonomie de până la 4 ore și se reîncărcă prin micro-USB în aproximativ două ore. Mânerul din cauciuc contribuie la portabilitatea produsului, în plus, poate fi folosit ca suport, ajustând astfel unghiul de redare a sunetului. Boxa se conectează la smartphone sau orice alt dispozitiv mobil prin tehnologia Bluetooth 4.0, redând conținutul audio de la o distanță de până la 20 de metri. Boxa poate fi achiziționată din magazinele de profil la prețul recomandat de 199 de lei (TVA inclus).

MiFi de ultimă generație
TP-LINK adaugă un nou dispozitiv la gama MiFi – routerul 4G LTE avansat, compatibil cu toate frecvențele 4G utilizate de operatorii din România (inclusiv TDD/2600 MHz/banda 38 și FDD), capabil de rate de download de până la 150Mbps. Dispozitivul are un acumulator de 2000mAh care îi asigură o autonomie de până la 10 ore pentru a partaja conexiunea cu până la 11 dispozitive (10 Wi-Fi + 1 prin cablu USB). Dispozitivul este prevăzut cu slot pentru card microSD de până la 32GB, pentru a partaja wireless cu prietenii fotografii, filme și muzică. Totodată, poate fi folosit pentru a conecta desktop-ul la rețeaua 4G, cu ajutorul portului microUSB. Routerul poate fi ușor accesat și administrat direct de pe smartphone sau tabletă, prin aplicația tpMiFi disponibilă pentru iOS și Android. Astfel, utilizatorul poate seta limite de trafic, poate controla accesul la rețea al dispozitivelor din proximitate și poate trimite fișiere din sau pe cardul microSD. Produsul este disponibil la prețul recomandat de 570 de lei (TVA inclus).

TP-LINK România pune la dispoziția clienților săi o linie de suport tehnic (numărul de telefon: +4 031 1011290, tarif normal), care alături de Live Chat-ul de pe pagina www.tp-link.ro, poate fi utilizat de luni până vineri între orele 10:00 și 19:30. În afara orelor de program, utilizatorii pot lăsa un mesaj offline în chatul de pe www.tp-link.ro, pot folosi formularul de suport dedicat, http://www.tp-link.ro/support/contact sau pot trimite un email la adresa support.ro@tp-link.com.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Sonos deschide primul magazin oficial din Romania, in locatia Audio Monkey Sonos deschide primul magazin oficial din Romania, in locatia Audio Monkey
Minusurile unei case, obligatoriu de prezentat cumparatorului Minusurile unei case, obligatoriu de prezentat cumparatorului
PC Garage anunta o campanie fulger pentru pasionatii de jocuri PC Garage anunta o campanie fulger pentru pasionatii de jocuri
In anii '90 mobila se vindea ca pasta de dinti, acum clientul este mai exigent In anii '90 mobila se vindea ca pasta de dinti, acum clientul este mai exigent
Scad investitiile imobiliare? - 2008-11-05 Scad investitiile imobiliare? - 2008-11-05
Hornbach va comercializa gama de maşini şi accesorii BOSCH Professional Hornbach va comercializa gama de maşini şi accesorii BOSCH Professional

Vezi mai multe articole