Umiditatea - importanta pentru o viata sanatoasa (II)

17 septembrie, 2008

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Majoritatea proaspetilor parinti stiu cat de importanta este prezenta unui umidificator in locuinta, si mai ales in dormitorul copilului. In afara de sanatatea copilului, mai sunt si alte considerente pentru care umiditatea din locuinta este foarte importanta.

Aerul prea uscat dintr-o incapere cauzeaza uscarea membranelor sistemului respirator, dar si uscarea buzelor si o senzatie de usturime la ochi; faciliteaza infectii si boli ale sistemului respirator; produce stari de oboseala si o slaba putere de concentrare. Chiar si pentru animalele de companie si plantele decorative aerul uscat este daunator. Lipsa umiditatii contribuie la formarea prafului si incarcarea electrostatica a tesaturilor din fibre sintetice, covoare, platelaj din plastic si distruge in timp mobilierul din lemn si parchetul. Iar pentru melomani, vestile sunt si mai proaste, o umiditate foarte scazuta poate duce la dezacordarea instrumentelor muzicale.
 
De la metoda pe care o foloseau bunicii nostri, vasul cu apa pus pe calorifer sau pe soba, s-a ajuns in prezent la aparate de tehnologie inalta, care nu asigura doar umiditatea aerului, ci il si curata de acarieni, polen si bacterii. Cele mai noi sisteme de acest tip spala
Umidificator
Umidificator
si umidifica aerul fara ajutorul filtrelor. Sistemul combi (umidificator si purificator) garanteaza un climat sanatos pe perioada intregului an. Cu ajutorul filtrelor, poate elimina chiar si cele mai mici particule din aer, care au dimensiuni sub 0,3 microni. Purificatorul este dotat cu filtru HEPA, umidificator, odorizator.
Discuri umidificatoare speciale se rasucesc prin apa, eliminand impuritatile din aer, dupa principiul cascadei. In plus, cele mai noi sunt dotate cu betisor ionic de argint care ofera o protectie antibacteriana ridicata. Peste 650 de tipuri de bacterii si virusi din aer
sunt distruse astfel. Inclusiv alergiile la parul de animale pot fi evitate cu un umidificator purificator.
In cazul acestor higrostaturi umiditatea poate fi reglata intre 30 si 70%, iar aparatul poate fi programat sa functioneze doar intre anumite perioade de timp sau incontinuu. Doua lucruri importante nu trebuie sa le uitati, oricat de performant ar fi aparatul: sa reumpleti bazinul cu apa atunci cand se goleste si sa curatati din cand in cand sistemul. In tancul de umplere se pot adauga tot felul de esente, parfumuri si uleiuri esentiale, care sa creeze atmosfera dorita in locuinta.
Umidificatoarele evaporatoare, un alt tip de sisteme combi, sunt ideale pentru locuinte de minim 110 mp, un singur aparat de acest tip fiind suficient pentru toata casa.
Filtrul antibacterian din sistemul de evaporare aspira apa pana este plin. Un ventilator trage aerul uscat din incapere prin filtrul ud si ii da drumul in camera cu un nivel de umiditate optima. Umiditatea dorita poate fi selectata din higrostat, asadar supraumiditatea este exclusa. Diferenta intre acest aparat si cele clasice este ca, cel pe care vi-l prezentam, are si roul de purificare a aerului, nu doar de umidificare, fiind dotate in standard cu betisor ionic de argint.
Aceste umidificatoare sunt recomandate mai ales in timpul iernii, dar ele nu inlocuiesc aerisirea regulata. Vara sunt ceva mai potrivite aparatele de aer conditionat care au incorporat umidificator. Acestea absorb umiditatea din exterior si o trimit catre unitatea interioara. Nu sunt bazate pe rezervoare cu apa.
 
Oricum ar fi, indiferent de tipul de umidificator pe care il alegeti, sunt cateva reguli de care trebuie sa tineti cont. Nu utilizati umidificatorul in apropierea unor surse de caldura. Folositi doar apa rece de la robinet pentru a umple umidificatorul. Nu puneti in functiune umidificatorul daca rezervorul de apa este gol, dar nici nu il umpleti excesiv - consultati indicatorul pentru nivelul apei. Nu directionati orificiul de evacuare a vaporilor spre perete sau direct catre un obiect. Nu turnati niciodata materia odorizanta prin orificiul de evacuare a vaporilor sau direct in rezervorul de apa, ci in compartimentul special.
Si, nu in ultimul rand, aparatul trebuie conectat doar la curent alternativ, a carui tensiune este identica celei de pe placuta de valori nominale atasata aparatului. 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Dezumidificatoarele - ineficiente sau suficiente? Dezumidificatoarele - ineficiente sau suficiente?
Cum scapi de mucegaiul de pe pereti Cum scapi de mucegaiul de pe pereti
Condensul... un calcul matematic Condensul... un calcul matematic
Cum poti preveni aparitia condensului pe ferestrele de tip termopan Cum poti preveni aparitia condensului pe ferestrele de tip termopan
Condensul - o problema a locuintelor moderne Condensul - o problema a locuintelor moderne
Tine apa la distanta cu silicoanele sanitare Ceresit Tine apa la distanta cu silicoanele sanitare Ceresit

Vezi mai multe articole