Dilema usilor pliante

Cine n-a incercat sa cumpere o usa plianta, cu un buget rezonabil, nu stie ce e dilema fara rezolvare. Motivul? Veti afla in continuare. Sa presupunem ca aveti o deschidere catre o debara sau un dressing pentru care, din motive de spatiu, va doriti o usa plianta – una de dimensiuni rezonabile, sa zicem... 65 x 200 cm. Ideea este excelenta: usa se deschide lateral si se strange ca o armonica (a nu se confunda cu glisanta, care gliseaza pe langa perete). Nu trebuie rezervat spatiu in zona apropiata, pentru deschidere, iar manipularea este un gest destul de simplu.

 

Problema incepe insa atunci cand trebuie sa va decideti asupra modelului usii pliante. Ca cetatean al lumii tehnologiei IT, veti incepe cu o cautare pe internet. Va veti uita mai mult sau mai putin atent catre variantele ieftine (120 – 200 de lei), foarte asemanatoare cu niste jaluzele sudate, singura diferenta fiind materialul – un PVC de o calitate mai mult sau mai putin satisfacatoare. Sistemul pe sina este o alta diferenta, nu neaparat in avantajul dumneavoastra, pentru ca glisarea se face destul de neuniform. Va veti aminti ca ati vazut una asemanatoare la un prieten si veti considera (sau nu) ca aspectul de “ieftin” ar trebui sa mai astepte la... usa dumneavoastra. Nu incercati sa vedeti mai bine pe monitor textura, pentru ca nu veti reusi - cele mai multe fotografii sunt de slaba calitate si pun accent pe amenajarea in ansamblu, care in general este mult peste nivelul de calitate al usii. Avansand in cautare, va indreptati catre niste variante mai scumpe (incepand de la 350 de lei). Acelasi PVC, aceleasi culori standard (alb, bej, nuc, cires, poate un mahon), dar profilul ceva mai consistent, designul si ochiurile transparente va fac sa tresariti un pic a speranta. Daca nu vreti prea multa bataie de cap si cheltuiala fara numar, va opriti pe undeva pe aici. Seria urmatoare de usi glisante incepe cu preturile pe la 2.000 de lei si poate evolua fara probleme catre 4.000, chiar 5.000 de lei. Variante de care nici nu aveti nevoie, pentru ca in fond intentionati sa inchideti o simpla debara. Mai mult, undele sunt de exterior, cu geam dublu.

 

Odata ce v-ati decis, incepeti cautarea prin magazine. Rareori gasiti modelul acceptat si cu atat mai putin culoarea dorita (“n-o avem momentan, incercati saptamana viitoare”). Dar sa presupunem ca sunteti norocos si testati produsul dorit, expus in acest scop. Nu e nimeni prin preajma sa va dea explicatii, asa ca il studiati. Vedeti ca e incomplet, poate rupt de atatea teste, va decideti cu greu, dar, intr-un final, va treziti cu usa acasa. Ambalata, gata de montat, bineinteles de catre un tamplar, daca nu sunteti chiar dumneavoastra acela. Sa mai presupunem ca tamplarul si-a facut meseria, a montat tocurile cum trebuie si va aflati pentru prima data in fata produsului complet.

 

De departe nu arata rau, dar apropiindu-va urmeaza un sir cam lung de deziluzii: manerul auriu e din plastic, cheia de asemenea, glisarea se face pe sina de sus, pe niste rotite tot din plastic, tocurile (de metal, in sfarsit!) nu au mai mult de 4 cm. Oricat de bine ar fi lucrat tamplarul, usa se misca nu doar stanga-dreapta, ci si inainte-inapoi, pentru ca in partea de jos nu e fixata. Nu va sprijiniti de ea, ca nu se stie unde ajungeti! In totalitatea ei, e instabila si zgomotoasa. Daca socotiti cat ati cheltuit pe usa propriu-zisa, transport, montaj si reparatia glafurilor, poate ca ati depasit cu mult bugetul unei usi zdravene din HDF. Partea cea mai trista a povestii este ca nu putem trage nicio concluzie. Poate doar sa ne intrebam: “Unde sunt tamplarii de altadata?”.